Dacă vreţi să împărtăşiţi imaginile, planurile, postările de pe acest blog cu alţii vă rog să ataşaţi un link sau să menţionaţi sursa. Tot ceea ce nu îmi aparţine are ataşat un link prin imagini sau text.
Vine vremea în viaţa fiecărui om, când trebuie să se reîntoarcă de unde a pornit. Şi ce moment mai bun decât după ce a petrecut vreo cinci sau cinşpe luni bune închisă în casă, că o deranja soarele cum o bate‑n cap, nu de alta. Amu, stam io şi cugetam în timp ce‑mi pregăteam cina, ce să mai fac cu atâta timp cât am. La jocuri am tot jucat, pe Discord am tot stat de vorbă cu internauţii, ba chiar am şi lucrat la nişte proiecte mai vechi, da’ m‑am cam săturat de acelaşi ritual în fiecare zi. Şi‑mi aduc io aminte aşa, subit, că n‑am mai scris de mult pe blogu’ aista. Amu nu ştiu dacă chiar aşa dor mi s‑o făcut de am început să lăcrimez, da’ un lucru‑i cert: pierdeam bătălia dintre ceapă şi ochi. Ş‑apăi no, dacă tot suntem aci, am zis să văd dacă mai ştiu vorbi româneşte, că totu‑i numa‑n engleză amu. Degeaba‑s încă‑n ţară, că lucru în engleză, scriu în engleză, citesc în engleză, vorbesc cu oamenii numa’ în engleză toată ziua, şi chiar nu vreau să fiu de aia care după ce mere‑n lume se comportă de parcă că n‑o trăit aci tătă copilăria sa.
Da’ hai să lăsăm toată treaba aia, că am găsit nişte fişiere interesante ascunse prin calculator. Din mai 2018 zice că îs, de la expoziţia clubului Crişana de Zilele Clujului. Am tot zis că editez un video, aşa, fain frumos, da’ tot cu altele m‑am luat. Şi dacă tot am renunţat complet la conceptul de a mă promova şi a fi relevantă, am zis să vă arăt oricum, poate vă mai trezesc doru’ de trenuleţe la unii dintre voi. Multe nu mai ţin minte, da’ ştiu că aşa de aglomerat era. Nu mă înţelegeţi greşit, mă încântă să văd atâta mulţime de oameni interesaţi, da’ de‑asemenea nu vreau să stau câte cinci minute în loc să mai avanseze coada juma’ de centimetru. Măcar am avut timp să analizez posterul de la intrate.
There comes a time in everyone’s life, when they have to return to their roots. And what better moment than after spending five or fifteen solid months locked up inside the house, cause the sun was bothersome on the head, no else. Now, I was sitting there pondering while making dinner, what next to do with all this time I have. Games I played loads, on Discord I kept chatting with internauts, I even went and did some work on some older projects, but I’ve kinda had enough of the same ritual day in and day out. And I just so happen to remember out of nowhere, that I haven’t written in quite a while on this blog. Now I don’t know if I’ve been missing it so much that I started to tear up, but one thing’s certain: I was losing the battle between onion and eye. And well, if we’re here anyway, I thought I might as well see if I can still speak Romanian, as everything’s just English nowadays. Never mind that I’m still in the country; I work in English, write in English, read in English, talk to people only in English all day long, and I really don’t wish to be the type who, after going into the world, starts acting like they didn’t just live here their entire childhood.
But let’s leave all that aside, because I have found some interesting files hidden around the computer. Back from May 2018 it says, from club Crişana’s exhibition during Cluj Days. I kept saying I’d edit a video, all nice and shiny, but other stuff always took over. And since I already gave up entirely on the concept of promoting myself and being relevant, I thought I’d share it with you anyway, maybe it’ll reawaken the love for model trains in some of you. Most of it I don’t remember anymore, but I know it was so busy. Don’t get me wrong, I am very much glad to see such a mass of people interested, but I’d also rather not spend five minutes at a time standing still in the queue before advancing forth another half an inch. At least I had plenty time to analyse the poster at the entrance.
Chiar şi aşa, mă mir cum au reuşit să încapă întreaga machetă în clădirea cazinoului, şi să mai rămână spaţiu şi pentru vizitatori. Ne‑o cam grăbit ca să poată ajunge toţi, da’ măcar era bine iluminat şi am reuşit să fac câteva poze mai clare în trecere. La cât de detaliate erau scenele, puteam să mă holbez cu orele şi tot nu aveam timp să văd tot. Mult au avansat miniaturile de când am încetat să fiu activă în modelism, şi nici nu pot să‑mi imaginez cum ar arăta cele făcute în ziua de azi. Dacă în 2012 credeam că am atins nivelul maxim de realism posibil, acum nici nu ai mai face diferenţa dacă n‑ar fi giganţi în fundal.
Even so, I’m quite impressed they managd to fit the entire diorama inside the casino building, let alone leave space for visitors to squeeze through. They rushed us a fair bit to get everyone in, but at least it was well lit and I managed to snap a few clearer shots in passing. What with how detailed the scenes were, I could have gawked at them for hours and still wouldn’t have had time to see it all. Miniatures really have come a long way since I stopped being active in railway modelling, I can’t even begin to imagine how the ones currently being made must be looking. If back in 2012 I was thinking they reached the absolute peak of realism, now you couldn’t even make out the difference if there weren’t giants in the background.
Amu zic io că ne‑o grăbit, da’ pentru aia tot am stat mai bine de‑o oră acolo. Când am ieşit era deja seară şi lumea s‑o mai rărit, deci m‑am plimbat o vreme şi‑am făcut poze prin jur, că fain îi Cluju’. O plăcere să-l redescoperi de fiecare dată. Mulţumiri întârziate celor de la Crişana că ne‑au reamintit de modelismul feroviar după concediul prelungit al clubului transilvănean. Amu dacă mă scuzaţi, cred c‑am lăsat mâncarea pe foc.
Now I say they rushed us, but for that I still spent well over an hour in there. By the time I left it was already evening and the crowds thinned out, so I went for a wee walk and took some photos around the place. Absolutely stunning is Cluj, so it is. A pleasure to rediscover each time. Late thanks to those from Crişana for reminding us about train modelling after the Transylvanian club’s extended leave. Now if you’ll excuse me, I think I left my food on the hob.
Tot ceea ce urmează să spun în această postare este părerea mea personală, foarte probabil fără nici o legătură cu a voastră! Nu o luaţi în nume de rău dacă nu gândiţi la fel sau dacă vi se pare că folosesc cuvinte jignitoare!
Trenurile din America de Nord arată oribil. Le apreciez pentru puterea lor, dar ăsta e singurul lucru pe care-l au. Nu mi-au plăcut niciodată chestile care-şi arată puterea. Tot ceea ce-mi spune o americănoasă este ,,Priveşte, pot trage o sută de vagoane de marfă!''. Cum spunea Cătălin la postarea anterioară, sunt doar nişte catâri metalici, şi nici eu nu înţeleg de ce unii le adoră. Iar trenurile de călători, dacă vreţi să le iau separat, sunt pur şi simplu urâte. Dar nu mă luaţi drept rasist, sunt şi câteva locomotive care îmi plac — ca cea din imagine.
Trenurile asiatice... în sud, unele arată chiar foarte ciudat iar unele seamănă prea mult cu americănoasele din prezent. Celeruseştiau ceva care mă atrage, nu sunt sigur ce. Au un aer care denotă supremaţie, însă într-un mod mai diferit. Nu sunt elegante şi nici nu îşi arată puterea, dar se vede că sunt făcute să reziste în cele mai aspre condiţii. Trenurile dinChina/Japoniaau propriul lor mod de a interpreta tehnologia. Cu cât sunt mai rapide, cu atât sunt mai ,,excentrice''. Din punct de vedere al eficienţei sunt probabil cele mai bune, însă în ultima vreme aspectul pare să se înrăutăţească.
Despre America de Sud, Africa şi Australia nu prea am nimic de spus. Decât să vorbesc despre ceva ce nu cunosc, mai bine nu spun nimic.
Trenurile europene, în general, le ador. Mai puţin cele din Croaţia,Ungaria şi Estonia şi câteva din Norvegia,GreciaşiOkuliarnik-ul slovac. Nu prea mai am chestii rele de spus, poate doar de ultimele ICE-uri germane (începând cuICE-3) şi clasele375şi377din UK. Dar în rest le ador, fie ele moderne sau clasice, cu linii ,,perfecte'' sau forme neregulate. Indiferent ce au în interior, preferă să-şi arate eleganţa şi să dea impresia că se pune mai mult preţ pe aspect decât pe eficienţă, spre deosebire de cele nord-americane.
Cam asta este, cu toate că sunt mult mai puţine rânduri scrise decât cele gândite, părerea mea despre trenuri. Dacă aş fi avut mai multă inspiraţie la tastatură, aş fi vorbit despre fiecare tip de tren din fiecare loc. Dar cum n-am avut, o voi face în alte postări.
Chiar dacă nu prea îmi plac americănoasele, cândva tot trebuia să scriu ceva despre ele. De ce? Simţeam asta în interiorul meu. Şi a doua cea mai mare parte a cititorilor acestui blog e formată din americani. So, enjoy it!
